Nota de plată, o plătește capitalul românesc!

Statul român a găsit soluția magică să mai scoată un miliard de euro la buget: crește TVA-ul în HoReCa de la 9% la 19%. Simplu, nu?
Doar că, în realitate, nu crește nimic. Se prăbușește:
– Vânzările scad cu 15%.
– Se închid 4.000 de restaurante.
– 40.000 de oameni rămân fără job.
– Capitalul românesc dispare.
Iar tu, în loc să ieși la o masă cu prietenii, vei rămâne acasă cu o conservă de la supermarket. Că acolo TVA-ul rămâne tot 9%.
Și da, măsura „ajută” fix pe cine nu trebuie – marile lanțuri și retailerii străini. În timp ce restaurantele românești se închid, supermarketurile vând și mai mult.
Nu-i afectează pe ei, te afectează pe tine – când plătești o cafea mai scumpă ca-n Barcelona sau un prânz cât la Roma.
Și uite paradoxul: statul încasează mai mult o lună, două… apoi nimic. Pentru că oamenii nu mai consumă, restaurantele mor și nu mai ai de unde colecta TVA.
Cine pierde? Capitalul românesc. Fix acei antreprenori care abia începuseră să acumuleze ceva după pandemie.
Iar acum? Înapoi la furculița de unică folosință, acasă.
Vrei economie? Nu o taxezi până crapă. O lași să respire, să producă, să angajeze. Altfel… rămânem toți închiși între patru pereți cu bon fiscal, dar fără mâncare.